– Of! Postul asta! Trebuie sa te speli de pacate, da cum ? Cu femeile trebuie sa te porti frumos- sex 100% daca vrei ca tat si shie ghini.

Toti pasagerii care au auzit de povata mosului au inceput a ride.

Mai tirziu am coborit si eu in statie, si ma gindeam la cele spuse de mos.  La cei 60 de ani ai sai vorbea despre problema sa? Mdea! Mosule m-ai dat gata! Sau poate femeia este un izvor de pacate, este patima barbatilor? Si cit de rea este ea daca si in post dorintele ele  sunt mai presus ?

Ce-aş mai vrea e să ies acum de la serviciu şi să hoinăresc străzile……

Vreau ceva dulce-amar…poate o ciocolată neagră?

Vreau parfum de flori…vreau flori….

Vreau să mă plimb pe o plajă …marea…

Vreau şi mai vreau,  şi tot vreau

O nostalgie domină în ochii lui şi cite un zîmbet fugar încearcă să mascheze tristeţea. S-au scurs cei mai frumoşi ani, anii crizantemelor albe, anii dorului întîrziat…,,amintirile au şi ele vîrstă”.

Acum, la cei 80 de ani ai săi, cu lacrimi în ochi îşi aduce aminte de dureroasa sa copilărie . De la o vârstă prea fragedă a cunoscut ce-i războiul, deportările în masă, foamea şi cum e să-ti fure moartea tot ce ai tu mai scump. Avea doar opt ani când tatăl său a adus o altă mamă  în casă …Apoi a murit şi fratele mai mare, tot de foame. Moş Petru cunoaşte preţul unei bucăţi de pâine, când pe timpurile foamei jupuia coarja de la copaci pe care o dădea la râşnită, făcea făina şi cocea turte. Se mânie rău când vede că porcul dă cu râtul la lături, care pe atunci erau o delicateţe pentru oamenii înfometaţi. O tăcere se lasă… privirea sa se opreşte asupra unui frumos portret alb-negru în care este întruchipată o doamnă. ,, A plecat şi ea de lângă mine şi m-a lăsat de unul singur să-mi îndur bătrîneţele”. Vorbea despre soţia sa care s-a scurs din viată cu 5 ani în urmă. Tot ce i-a mai rămas sunt cei doi feciori , nepoţii cei mai alină singurătatea şi o soră ce locuieşte în celălalt vîrf al satului Onişcani. Serile târzii de iarnă şi le petrece la gura sobei stând de vorbă cu motanul. E singurul suflet care-l face să nu se simtă singur în casă. M-a mirat să observ că are o vedere destul de bună citind într-un ziar titlul unui material. ,,Am terminat doar 3 clase”, îmi spune el, am început a învaţa după sistemul de învăţământ rus, apoi au venit românii…,până şi acum scriu o literă în rusă , alta în română.” După ce s-a terminat foamea a intrat la lucru la fermă unde a lucrat douăzeci ani. Între timp s-a căsătorit. Tătal său Vasile într-o zi ia găsit o miresuică. A cunoscut-o în ziua nunţii, dar a îndrăgit-o şi iubit-o o viaţă întreagă. Toţi onişcănenii îl cunosc pe moş Petru pentru că face cel mai bun vin din sat ,pentru că la o aşa vârstă lucreză pământurile de rând cu cei tineri. ,,Fug şi eu pe dealuri ca să nu mă prindă moartea acasă!” , spune el râzând. Cel mai fericit este atunci când poate să strângă toată familia la o masă rotundă de sărbătoare. Atunci nu-şi poate reţine lacrimile şi nici acum, deoarece prin faţa ochilor lui se trec cu o viteză nemaipomenit de mare atâtea trăiri. Azi şi-a îmbrăcat costumul, merge la biserică. Vrea să-şi viziteze soţia la cimitir culegându-i din grădină două crizanteme albe şi să-l întrebe pe Domnul , câte zile mai are până la întâlnirea cu ea.

El: Dumneavoastră unde vă uitaţi, la semafor sau în oglinda retrovizorie?  Chiar nu aţi văzut culoarea galbenă? Unde aţi pornit cu o aşa viteză?  Of… , femeile!

Ea: Pentru că e o femeie la volanul acestei maşini vă permite-ţi să vă infoiaţi ca un cocoş în pene? Cel care a traversat la galben sau mai bine zis la roşu, aţi fost dumneavoastră aşa că, vă sugerez , să vă păstraţi calmul.

El: Aş vreau să văd persoana care v-a eliberat permisul de conducere,  la sigur nu s-a gândit cu capul,  dar s-a uitat cu ochii!

Ea: Dacă e un compliment , vă mulţumesc,  în caz contrar nu va reuşit să mă ofensaţi.  Înteleg că aveţi o masină cu 280 k putere,  dar asta nu înseamnă că trebuie să acceleraţi,  mai ales în intersecţii.

El: Să fie oare azi ziua în care am întâlnit o femeie pricepută în şoferie?  Nu e cu putinţă!

Da … Era mirat că domnişoara cu atâta uşurinţă a constatat capacitatea maşinii sale.  Nu-i venea să creadă că era atât de calmă şi că nu răspundea provocărilor lui, deşi şi-ar fi dorit asta.  Ştia totuşi că el era vinovatul. A traversat în timp ce la semafor  culoarea galbenă se schimba în roşu. Trebuia să staţioneze, dar s-a gândit că reuşeşte.  De partea dreaptă a intersecţiei se afla şoferiţa cu care se tamponase,  pe semne era grăbită şi ea. Conducea o Mazda , în timp ce el un BMW .  Lovitura nu părea să fi fost foarte puternică.

Domnul în cauză era îmbrăcat la patru ace şi îşi dădea aere de persoană importantă. Nu cred că avea mai mult de 30 de ani, pe cînd ea avea în jur de 25 .   Se simţea faptul că domnişoara îi atrase atenţia . De obicei, în acest mod, bărbaţii îşi demonstrează slăbiciunea. Îl înţelegeam, ea avea un farmec aparte. Ochii mari verzi ,  părul lung negru şi purta o rochiţă de un albastru imaculat.  Era calmă şi foarte sigură pe sine.  Nici faptul că conducea o maşină nu-i surpa din feminitate.

Ceaa ce am remarcat este faptul că toţi mai mulţi bărbaţi devin misogini. Nu văd nimic rău în faptul că femeile conduc maşini.  Am râs mult cînd l-am auzit spunându-i domnişoarei că “maşina a fost inventată de un bărbat pentru a fi condusă de el”!

Să dăm cărţile pe faţă,  sunt multe femeii care consideră maşina o bijuterie de lux şi uită că sub capotul ei sunt cîteva sute de cai putere.  Există o serie de cazuri în care permisele de conducere sunt cumpărate…,dar cu toate acestea sunt şoferiţe bune.
Ar trebui să recunoaştem că sunt şi “şoferi aerieni”, iubitori de adrenalină . Femeile sunt cu mult mai atente, mai precaute şi responsabile la volan, pe când bărbaţilor le lipseşte gena cavalerismului.
Să oferim verde şi pentru femei pe banda de circulaţie!

Nu mai vorbesc de ,,cultura” de la Piaţa centrală….

Îmi place să intru în magazine luxoase. Multe dintre ele se   află chiar pe bulevardul Ştefan cel Mare.  Dar…  Primul lucru care ţi se întâmplă cînd le-ai trecut pragul, este aşa- zisa ,,evaluare”.  Dacă ai trezit interesul cuiva din personalul de deservire,  atunci cu siguranţă,  unul dintre vînzători se apropie şi te întreabă : ,,Pot să vă ajut cu ceva? ”  Iar dacă ai reuşit să treci neobservat,  poţi sta liniştit.  Doar că privirile supraveghetoarelor te vor măsura lung,  din cap pînă în picioare,  şi vor paria în şoaptă dacă ai să cumperi sau nu ceva. În cazul în care eşti interesat de un obiect anume şi le ceri  sfatul,  acestea se apropie şi-ţi spun foarte draguţ,  numărîndu-ţi parcă banii din buzunare ,, Mi se pare că nu vi se potriveşte…după preţ”

Cel mai interesant este atunci cînd începe sezonul reducerilor de 50%-70%.

Nu se mai ia în consideraţie cine eşti,  cît ai,  dacă eşti un cumpărător fidel sau dacă eşti pentru prima dată în magazinul lor.  Nu , nu te privesc cu ochi buni pentru că ai venit să cumperi marfa cînd se ieftineşte.  Atunci în general nu mai ai parte de mare amabilitate.  Aşa că preferi să treci pe alături şi să te laşi păgubaş cînd auzi cîte o replică gen : ,, Uite cum dau năvala!”  Natalia Rotaru,  exponent al breslei ne spune ,, Nu contează magazinul unde lucrează vînzătorul,  fie că-şi cîştigă bucata de pâine în supermarket sau în dugheană, într-un butic sau la tarabă, important este cît de bine îşi face datoria,  cum deserveşte cumpărătorii” .  Fiecare administrator al unui sau altui magazin,  dacă ţine la relaţia vînzător-cumpărător,  va avea grijă cum să-ţi aleagă personalul angajat,  îi va impune anumite cerinţe şi responsabilităţi. Totodată şi noi,  în cazul în care , în calitatea noastră de client nu ne satisface atitudinea unui sau altui vînzător, avem tot dreptul să cerem cartea de sugestii şi reclamaţii.
Oricare dintre noi , dacă a fost insultat sau dacă nu i s-a acordat atenţia cuvenită într-un magazin, cu siguranţă nu va mai merge acolo niciodată.  Mai nou,  acum magazinele sunt împărtăşite pe categorii: pentru bogaţi , pentru săraci şi pentru cei de ,,mijloc”.  Fiecare magazin este destinat unei anumite pături sociale.  Există magazine de elită pe lîngă care trecând , trebuie să te gândesti, înainte de a desdchide uşa, cum eşti îmbrăcat şi cîţi bani ai în portmoneu.  Aici lucrează o categorie specială de vânzători.  Ei se uită lung-lung la haina ta…

Dar , în fine, treaba lor, a vânzătorilor, este să te servească, indiferent de cum arăţi,  iar în caz că şi-au uitat obligaţiile,  noi,  cumpărătorii,  nu avem decât să le amintim!